Noile capete de serie Samsung Galaxy S10, S10 Plus și S10e au fost anunțate în luna februarie 2019. iar în luna martie a aceluiași an fost în sfârșit disponibile la comandă, asta după o perioadă în care puteai să plasezi precomanda. Și pentru că un nou telefon ne atrage mereu atenția, în special dacă vorbim despre Samsung, e cazul să vorbim puțin despre cele mai recente modele.
Flagship-urile Samsung Galaxy S10, S10 Plus și S10e sunt cele mai performante din seria galaxy de până acum și, desigur, cele mai avansate tehnologic. Samsung este renumit pentru inovație și design impecabil, iar aceste smartphone-uri nu dezamăgesc. Încă de la prima vedere, este clar că acestea sunt telefoane care te vor cuceri. Una dintre primele inovații au legătură chiar cu ecranul Infinity-O decupat cu laser, cu cameră integrată în ecran. Efectul este unul de imagine neîntreruptă.
Ecranul este securizat și certificat HDR10+ și are integrat un lichid unic ce reduce lumina albastră cu 42%, fără a altera culorile sau claritatea. Această tehnologie ajută la păstrarea unui somn liniștitor chiar dacă stai pe telefon până noaptea târziu. Iar pentru un acces cât mai simplu, chiar și verificarea de securitate a fost mutată din spate în față.
Desigur că inovațiile nu puteau să ocolească una dintre marile funcții ale telefoanelor mobile – camera foto. Noile Samsung Galaxy S10, S10 Plus și S10e vine nu cu două, ci cu 5 camere cu funcții specifice, pentru a te ajuta să surprinzi cele mai frumoase imagini. Cele 3 camere principale sunt camera cu teleobiectiv (12 MP), camera cu unghi larg (12 MP) și camera cu unghi ultr-larg (16 MP). Cele 2 camere frontale sunt camera pentru selfie (10 MP) și camera cu efect de adâncime (8 MP).
Aceste camere super performante se adaptează nevoilor fiecărei poză în parte – este practic ca și cum ai avea un set de lentile mereu cu tine! Tehnologia Multi-Camera cu unghi ultra-larg revoluționează felul în care faci poze, în special panoramice, camera cu teleobiectiv are un zoom incredibil, iar camera cu unghi larg este perfectă pentru pozele de zi cu zi. Iar diafragma dublă îți permite să surprinzi imaginile la fel de bine atât ziua, cât și noaptea, prin ajustarea cantității de lumină pe care o lasă să treacă.
Cu noile Samsung Galaxy S10, S10 Plus și S10e poți realiza și cele mai spectaculoase selfie-uri, datorită tehnologiei ce permite detectarea fețelor și a focalizării rapide. Cu ajutprul senzorului Dual Pixel poți surprinde cadre în mișcare cu aceeași precizie. Iar în premieră pentru telefoanele din seria Galaxy poți realiza clipuri 4K UHD și cu camera frontală!
Asta nu este tot – camera inteligentă are o funcție numită Scene Optimizer, care recunoaște 30 de moduri de fotografiere, iar cartografierea locală a culorilor ajustează pe loc setările camerei. Cu funcția Flaw Detection poți corecta orice defecte înainte de a face poza, iar funcția automată analizează mai bine de 100 de milioane de fotografii, pentru ca tu să poți învăța regulile pe care le folosesc profesioniștii atunci când fac poze. Toate acestea combinate duc la fotografii impecabile din prima!
Noile Samsung Galaxy S10, S10 Plus și S10e vin cu baterii inteligente mai bune, dar și cu funcția de a se adapta rutinei tale zilnice, pentru a ajusta consumul de energie. Cu Wireless PowerShare poți încărca mai multe dispozitive, iar funcția de încărcare rapidă wireless 2.0 te ajută să salvezi timp și să-ți încarci telefonul mult mai repede.
Cele mai noi capete de serie Samsung sunt dotate și cu componente performante, un procesor care folosește mai puțină energie, conectivitate Wi-Fi 6, sunet îmbunătățit Dolby Atmos cu difuzoare stereo AKG, opțiune dual SIM (cu posibilitatea de a folosi slotul SIM suplimentar pe post de slot microSD), dar și rezistență la apă și praf. Toate acestea și multe altele combinate duc la telefonul perfect!
Diferențele între Samsung Galaxy S10, S10 Plus și S10e stau în principiu în dimensiune și capacitatea bateriei – S10e are un display de 5.8 inchi (full HD+), S10 de 6.1 inchi (wide quad HD+), iar S10 Plus de 6.4 inchi (wide quad HD+). Bateria are o capacitate de 3,100 mAh pentru S10e, 3,400 mAh pentru S10 și 4,100 mAh pentru S10 Plus. În funcție de dorințele tale și bugetul de care dispui poți alege modelul care ți se potrivește cel mai bine!
Lasă un răspuns